UN DEPUTAT PSD ȘI-A DAT DEMISIA DIN PARLAMENT. ÎȘI ÎNCHEIE ACTIVITATEA PE 7 NOIEMBRIE

UN DEPUTAT PSD ȘI-A DAT DEMISIA DIN PARLAMENT. ÎȘI ÎNCHEIE ACTIVITATEA PE 7 NOIEMBRIE
Deputatul PSD Mircea Florin a anunțat că renunță la mandatul său din Camera Deputaților.
Deputatul PSD Mircea Florin a anunțat că renunță la mandatul său din Camera Deputaților. Luni, acesta a depus la Biroul permanent o cerere oficială prin care își anunță demisia, valabilă începând cu data de 7 noiembrie 2025.
Odată cu plecarea sa, un loc va rămâne vacant în Camera Deputaților, urmând ca plenul să ia act de cererea depusă și să declare poziția liberă. În prezent, Mircea Florin este vicelider al Grupului PSD din Cameră.
Social-democratul a fost deputat timp de trei mandate consecutive. A intrat pentru prima dată în Parlament în 2019, după plecarea lui Mihai Tudose la Bruxelles, și a fost reales pe listele PSD în 2020 și 2024.
Înainte de cariera parlamentară, Mircea Florin a activat în administrația locală din Brăila, unde a fost consilier județean între 2008 și 2012, apoi între 2016 și 2019.
A deținut și funcția de director general al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Brăila” și a făcut parte din conducerea instituției încă din 2009. În primii ani ai carierei sale, a lucrat ca economist și șef de cabinet la Senatul României.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











