SORINA PINTEA CERE SUSPENDAREA PEDEPSEI LA CINCI ZILE DE LA ÎNCARCERARE. CE MOTIV A INVOCAT FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII

SORINA PINTEA CERE SUSPENDAREA PEDEPSEI LA CINCI ZILE DE LA ÎNCARCERARE. CE MOTIV A INVOCAT FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII
Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, cere întreruperea executării pedepsei cu închisoarea după doar cinci zile petrecute în Penitenciarul Gherla
Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, cere întreruperea executării pedepsei cu închisoarea după doar cinci zile petrecute în Penitenciarul Gherla. Condamnată definitiv pe 6 iunie la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită, Pintea invocă motive medicale, însă Tribunalul Cluj a stabilit termenul de judecată abia pe 27 noiembrie.
Conform Codului de Procedură Penală, o astfel de cerere poate fi admisă dacă afecțiunea invocată nu poate fi tratată nici în spitalele din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor, nici în cele ale Ministerului Sănătății. În cazul Sorinei Pintea, afecțiunea autoimună dermatologică de care suferă a fost invocată și pe parcursul procesului, apărătorii săi susținând că starea de sănătate nu îi permite executarea pedepsei.
Deși instanțele au constatat că boala este stabilizată, nu agravată, judecătorii au ținut cont de acest aspect la individualizarea pedepsei, aplicând o condamnare apropiată de minimul legal. Totodată, au admis că agravarea bolii poate fi un temei pentru suspendarea temporară a pedepsei, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege.
Pedeapsa Sorinei Pintea vine în urma unui flagrant organizat în biroul său din Spitalul Județean Baia Mare, în februarie 2020. Procurorii au găsit asupra sa o pungă cu 120.000 de lei, bani care proveneau dintr-o mită primită pentru atribuirea de contracte în spital. Potrivit DNA, fostul ministru mai primise anterior și 10.000 de euro printr-un intermediar.
Ancheta penală a fost susținută de peste 600 de mesaje schimbate între Pintea și omul de afaceri implicat, iar judecătorii au considerat că gravitatea faptelor nu poate fi anulată de problemele personale sau medicale ale fostului oficial.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











