Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, propunerea oficială a PNL pentru a prelua Ministerul Educației

Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, propunerea oficială a PNL pentru a prelua Ministerul Educației
Rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, este principalul favorit pentru a prelua funcția de ministru al Educației, diupă ce a fost prezentat în ședința PNL și a primit aprobarea politică.
Mihai Dimian este rectorul Universității din Suceava. Acesta a predat până în 2016 în SUA, la Universitatea Howard din Washington D.C.. Din 2024, acesta conduce mediul universitar din Suceava. Mihai Dimian este licențiat în matematică și fizică. Are un doctorat în inginerie electrică, obținut în Maryland, SUA.
Conform protocolului coaliției de guvernare, portofoliul pentru Educației îi revine liberalilor. În ședința de luni a liberalilor, Ilie Bolojan a mers cu o singură propunere: Mihai Dimian, care din 2024 este rectorul Universităţii din Suceava. El a predat până în 2016 în SUA, la Universitatea Howard din Washington D.C.
Interimatul premierului Ilie Bolojan la conducerea Ministerului Educației a expirat vineri, 27 februarie 2026, după 45 de zile în care funcția a rămas neocupată. Portofoliul de la Educație este vacant după demisia lui Daniel David.
Mihai Dimian este licenţiat în matematică şi fizică şi are un doctorat în inginerie electrică, obţinut în Maryland, SUA.
Urmează ca Ilie Bolojan să facă propunerea către președintele Nicușor Dan, care trebuie să semneze decretul de numire al lui lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











