NICUȘOR DAN: VREAU SĂ-I ASIGUR PE TOȚI AMERICANII DE ANGAJAMENTUL PUTERNIC AL ROMÂNIEI ÎN RELAȚIA CU STATELE UNITE

NICUȘOR DAN: VREAU SĂ-I ASIGUR PE TOȚI AMERICANII DE ANGAJAMENTUL PUTERNIC AL ROMÂNIEI ÎN RELAȚIA CU STATELE UNITE
Președintele ales, Nicușor Dan, a transmis, marți seară, un mesaj în care dă asigurări că România își păstrează 'angajamentul puternic' în relația cu Statele Unite ale Americii.
Președintele ales, Nicușor Dan, a transmis, marți seară, un mesaj în care dă asigurări că România își păstrează 'angajamentul puternic' în relația cu Statele Unite ale Americii.
Apreciez mesajul transmis de Ambasada SUA. Vreau să-i asigur pe toți americanii de angajamentul puternic al României în relația cu Statele Unite în fiecare aspect al parteneriatului nostru strategic. Sunt încrezător că România se va bucura de o relație remarcabilă cu Administrația Trump și că Statele Unite vor continua să fie un garant al securității și dezvoltării pentru țara noastră. Toată lumea înțelege cât de importante sunt relațiile cu Statele Unite pentru noi, românii', a afirmat Nicușor Dan într-un mesaj în limba engleză postat pe platforma X.
El a menționat, în context, cooperarea între România și Statele Unite în domeniul militar, parteneriatul energetic, precum și dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cele două țări.
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis, marți, că așteaptă cu interes să colaboreze cu Nicușor Dan în calitate de președinte al României și cu noul Guvern, pentru a promova prioritățile comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale.
'Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul Guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale', se arăta într-un mesaj al misiunii diplomatice postat pe Facebook.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











