MAPN: DEZINFORMĂRI CU PRIVIRE LA AŞA-ZISE PREGĂTIRI PENTRU MOBILIZAREA REZERVIŞTILOR MILITARI

MAPN: DEZINFORMĂRI CU PRIVIRE LA AŞA-ZISE PREGĂTIRI PENTRU MOBILIZAREA REZERVIŞTILOR MILITARI
Ministerul Apărării Naţionale atrage atenția asupra unei noi dezinformări
Ministerul Apărării Naţionale atrage atenția asupra unei noi dezinformări referitoare la presupuse pregătiri de mobilizare a rezerviștilor militari, după apariția unei postări apărute pe X prin care o adresă internă a Metrorex este prezentată drept dovadă a unei mobilizări a rezerviștilor pentru a merge în Ucraina.
„Vă semnalăm o postare realizată în platforma digitală X, în data de 21 mai 2025, prin care o adresă internă a Metrorex S.A. este prezentată drept o 'dovadă' a pregătirilor pe care autorităţile din România le-ar face în secret pentru mobilizarea rezerviştilor pentru a fi trimişi în Ucraina”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Dezinformarea apare în contextul în care MApN a comunicat recent informaţii despre organizarea, în perioada 26-31 mai, a exerciţiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare în MOBEX OT-GR-TR-25, în judeţele Olt, Giurgiu şi Teleorman.
„În comunicatul de presă transmis avertizăm despre posibilitatea răspândirii de informaţii false pe acest subiect”, arată sursa citată.
Potrivit MApN, documentul administrativ folosit în această acţiune de dezinformare este emis de o structură a Metrorex SA, pentru punerea în aplicare a procedurilor legale în ceea ce priveşte evidenţa salariaţilor cu obligaţii militare.
„Aceste proceduri au caracter de rutină, se desfăşoară anual şi nu au nicio legătură cu contextul de securitate generat de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina”, precizează MApN.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











