Firma care va construi lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, desemnată de CNAIR

Firma care va construi lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, desemnată de CNAIR
Ofertantul desemnat câştigător este S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L., cu preţul de 1.678.873.121,77 Lei fără TVA
A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a autostrăzii Sibiu – Piteşti, Tigveni – Curtea de Argeş, potrivit unui comunicat remis de Compania de Drumuri.
Ofertantul desemnat câştigător este S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L., cu preţul de 1.678.873.121,77 Lei fără TVA.
Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare şi 44 de luni perioada de execuţie a lucrarilor.
Perioada de garanţie a acestora este de 10 ani.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru “Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeş”, în lungime de 9,86 km, în conformitate cu prevederile contractului de proiectare şi execuţie.
În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de artă având o complexitate ridicată, astfel:
– Construirea a 12 poduri, pasaje şi/sau viaducte, având o lungime medie de 230 de m., dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 de m.
– Construirea unui Tunel în lungime de 1350 de m, în zona de traversare a dealului Momaia, judeţul Argeş.
„În perioada următoare, după îndeplinirea termenelor legale privind formularea contestaţiilor, precum şi după soluţionarea eventualelor contestaţii/ plângeri formulate în cadrul prezentei proceduri de atribuire, ofertantul caâşigator va fi invitat la sediul CNAIR S.A pentru semnarea contractului, odată cu finalizarea procesului de avizare a acestuia”, transmite CNAIR.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











