CREȘTERE A FINANȚĂRII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, ANUNȚATĂ ÎN GUVERN

CREȘTERE A FINANȚĂRII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, ANUNȚATĂ ÎN GUVERN
„Analizăm costurile standard pentru fiecare copil înscris la creşă, grădiniţă şi şcoală"
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, o creștere a finanţării învăţământului preuniversitar, bani destinaţi cheltuielilor salariale şi de formare profesională, dar şi pentru bunuri şi servicii.
Guvernul va analiza, în şedinţa de joi, costurile standard pentru copiii înscrişi la creşă, grădiniţă sau şcoală.
„Analizăm, azi, costurile standard pentru fiecare copil înscris la creşă, grădiniţă şi şcoală. Asigurăm, astfel, o creştere suplimentară a finanţării învăţământului preuniversitar. Va fi un plus atât la cheltuielile salariale şi de formare profesională, cât şi pentru cele de bunuri şi servicii”, a precizat prim-ministrul.
Executivul urmează să se pronunţe cu privire la modificarea HG nr. 68/2024 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Printr-o altă hotărâre, Cabinetul Ciolacu va decide cu privire la modificarea şi completarea HG nr. 69/2024 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate şi autorizate fără taxă.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











