Bolojan: Trebuie să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă

Bolojan: Trebuie să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă
România trebuie să se concentreze pe investiții, în principal în zona energiei, lucru care ar aduce stabilitate în economie.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că după reforma administrativă care va avea loc în luna ianuarie și după adoptarea bugetului de stat, România trebuie să se concentreze pe investiții, în principal în zona energiei, lucru care ar aduce stabilitate în economie.
"Dacă închidem lunile ianuarie și februarie cu aceste măsuri care pregătesc bugetul și avem un buget stabil, din februarie trebuie să lucrăm pentru a crea condiții de dezvoltare, să ne finalizăm investițiile în energie, pentru că o miză importantă este să avem o energie mai ieftină și energie suficientă care poate fi produsă în România. Terminarea centralei de la Iernut este un obiectiv important pe care trebuie să îl închidem anul acesta. Avem anul acesta cea mai mare investiție din forajele din Marea Neagră, pe care dacă o finalizăm în bună regulă, vom avea câteva miliarde de metri cubi de gaz suplimentar în 2027, care va face ca România să devină un exportator net de gaz și să gândim lucruri prin care acest gaz să fie valorificat în economia noastră. Trebuie să ne luptăm, să creăm condiții pentru a ne susține campionii noștri să-și crească producția, să exporte produsele românești, în așa fel încât să ne echilibrăm balanța comercială", a afirmat Ilie Bolojan, în cadrul unei emisiuni televizate.
Premierul a subliniat și necesitatea atragerii de investiții străine în România, arătând că acestea pot fi făcute doar în contextul unei guvernări stabile.
"Asta înseamnă transfer de tehnologie, asta înseamnă locuri de muncă bine plătite și acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem (...) pot fi făcute doar dacă ai o guvernare care este stabilă. Așa cum am mai discutat, dobânzile pe care le plătește România nu sunt date doar de modul în care gestionezi bugetul, ci și de perspectiva pe care o au creditorii care te împrumută, (...) vizavi de ce se va întâmpla în guvernare peste șase luni, peste un an de zile, peste doi ani de zile, deci de stabilitate. Asta înseamnă să fim responsabili fiecare dintre noi acolo unde suntem", a punctat Bolojan.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











