AUR A DEPUS MOȚIUNE SIMPLĂ ÎMPOTRIVA MINISTRULUI ECONOMIEI; DEZBATERE ȘI VOT - LUNI

AUR A DEPUS MOȚIUNE SIMPLĂ ÎMPOTRIVA MINISTRULUI ECONOMIEI; DEZBATERE ȘI VOT - LUNI
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, miercuri, în plenul Senatului, depunerea moțiunii simple împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, miercuri, în plenul Senatului, depunerea moțiunii simple împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, transmite Agerpres.
„Am pregătit o moţiune pe care o înmânez, susţinută de 39 de senatori, intitulată: „Ministrul Radu Daniel Miruţă – dovada vie că USR şi PSD – PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei – transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”, a afirmat Petrişor Peiu.
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată luni.
„Moţiunea simplă depusă de domnul senator Peiu în numele semnatarilor, în condiţiile respectării regulamentului, va fi dezbătută şi votată luni, 13 octombrie, ora 16:00”, a spus Abrudean.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR)
Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica
Citește și:
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 17:52 - Ion Cristoiu, față în față cu Călin Georgescu. Interviu-eveniment, în direct, la Realitatea PLUS
- 17:11 - George Simion, replică pentru Peter Magyar: „S-a îmbătat cu succesul electoral!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











