Acord politic în Coaliție. Reforma administrației merge mai departe, iar salariul minim va fi majorat

Acord politic în Coaliție. Reforma administrației merge mai departe, iar salariul minim va fi majorat
Liderii partidelor din coaliția de guvernare au ajuns miercuri, 17 decembrie, la un acord
Liderii partidelor din coaliția de guvernare au ajuns miercuri, 17 decembrie, la un acord asupra pachetului de reformă a administrației și a principalelor măsuri economice care vor fi aplicate începând din 2026. La discuții au participat reprezentanții PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale.
În urma negocierilor, coaliția a decis închiderea pachetului de reformă a administrației centrale. Principala măsură vizează reducerea cu 10% a cheltuielilor la nivelul administrației centrale, fără a fi afectate salariile de bază ale angajaților din sistem.
Pentru administrația locală rămâne valabil cadrul stabilit anterior. Ministerul Dezvoltării urmează să finalizeze actul normativ, iar Guvernul intenționează să își angajeze răspunderea pe acest document în perioada următoare.
Coaliția a convenit și reduceri care vizează Parlamentul și partidele politice. Suma forfetară acordată senatorilor și deputaților va fi diminuată cu 10%, iar subvențiile alocate partidelor politice vor fi, la rândul lor, reduse cu același procent.
Pe zona fiscală, liderii coaliției au decis modificarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Acesta va fi redus la 0,5% începând cu 1 ianuarie 2026, urmând să fie eliminat complet din anul 2027.
În plan social, a fost stabilită și majorarea salariului minim. De la 1 iulie 2026, salariul minim brut va ajunge la 4.325 de lei, potrivit acordului politic încheiat între partidele din coaliție.
Măsurile de stimulare a economiei urmează să fie detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru anul 2026. Acestea vor fi incluse în proiecția bugetară și vor completa pachetul de reforme, cu obiectivul declarat de a susține creșterea economică și de a consolida finanțele publice.
Citește și:
- 20:38 - Adrian Câciu, despre nota de plată a Guvernului Bolojan: „Datorii record pentru consum, în timp ce economia gâfâie și investițiile lipsesc”
- 20:35 - Crin Antonescu: „Bolojan e un personaj construit de mai multă vreme. PSD și-a dat seama că nu poate conviețui cu el!”
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











