Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan se întâlnesc cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan se întâlnesc cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, va fi prezent luni la București, ocazie cu care se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, dar și cu premierul Ilie Bolojan.
Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, delegația OCDE condusă de Mathias Cormann va avea o întrevedere cu premierul Ilie Bolojan, la ora 10:00, la Palatul Victoria.
Ulterior, va fi organizată ceremonia de semnare a Acordului între Guvernul României și OCDE privind privilegiile și imunitățile acordate organizației.
Tot luni, premierul Ilie Bolojan și secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, vor lansa, la Palatul Victoria, cel mai recent Studiu economic dedicat României, realizat de OCDE.
Studiul analizează modalitățile de stimulare a creșterii economice pentru a construi un mediu de business mai rezilient, incluziv și sustenabil.
Înainte de a ajunge la Guvern, delegația OCDE va fi primită de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
Citește și:
- 08:53 - Ministerul Mediului a câștigat în primă instanță procesul privind raportul corpului de control referitor la drumul din pădurea Băneasa
- 08:57 - Ministrul Finanțelor anunță o mare victorie pentru România: Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











