Lista ţărilor din care nu va mai fi necesară măsura izolării, anunţată în 15 iunie

Lista ţărilor din care nu va mai fi necesară măsura izolării, anunţată în 15 iunie
În seara zilei de luni, 15 iunie, o să fie anunţată lista cu ţările la venirea din care nu va mai fi obligatorie măsura izolării de 14 zile
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Alba Iulia, că în seara zilei de luni, 15 iunie, o să fie anunţată lista cu ţările la venirea din care nu va mai fi obligatorie măsura izolării de 14 zile.
"Veţi putea afla lista pe 15 (iunie - n.red.) seara. Va fi dată de INSP şi CNSU, şi apoi prin hotărâre de guvern, lista ţărilor care au un coeficient de îmbolnăviri noi zilnice la 1 milion de locuitori pe o medie de 14 zile sub 5. Acel coeficient sub 5 al ţării respective face ca din acea ţară, când te întorci, să nu intri în izolare la domiciliu. Şi atunci, cu acele ţări, putem pleca şi ne putem întoarce fără să intrăm în izolare. Rămâne ca pe reciprocitatea cu acea ţară să avem şi zboruri în acel moment. Dar când anunţăm ţările, veţi şti şi care sunt destinaţiile de vacanţă", a explicat jurnaliştilor ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru s-a aflat vineri într-o vizită de lucru în Alba Iulia.
Premierul Ludovic Orban a dat, în şedinţa de Guvern de joi seara, câteva exemple de state cu un nivel redus de răspândire a noului coronavirus "Este vorba de ţări cu un nivel redus de răspândire - Austria, Bulgaria, Grecia şi alte ţări de la nivel european unde este evident că şi în baza, ca să spun, evaluării care este aplicată şi în alte ţări, evaluarea pe care o face INSP, o face pe baza unei metodologii care este recomandată de la nivel european. Este într-un fel normal să renunţăm la această măsură de izolare care creează probleme pentru foarte multe categorii de cetăţeni. (...) De asemenea, traficul aerian cu toate aceste ţări care sunt sub coeficientul de cinci, pentru care nu va mai fi necesară izolarea la domiciliu, va putea fi reluat - sigur, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza evaluării care este făcută de INSP", a mai spus Orban, potrivit agerpres.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 20:31 - Scandalul vaccinurilor Covid. Alexandru Rafila: „Domnul Voiculescu, știind că are depozitele pline, a mai cumpărat încă vreo 5-6 milioane de doze”
- 18:10 - Șeful ITM, care venea cu Lamborghini la muncă, a fost demis. Cum justifică acesta prezența sa la volanul bolidului
- 18:03 - România își consolidează poziția de lider regional în domeniul energiei
- 16:24 - Întâlnire de taină între Ilie Bolojan și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în plină tensiune a scenei politice românești
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











